Referendum. Doua zile in care habar nu avem ce votam, sau ce refuzam sa votam. Ba ca votam impotriva legalizarii casatoriei intre homosexuali. Ba ca votam pentru iesirea din UE. Ba ca votam nustiuce lege in favoarea lui Dragnea. Indiferent care ar fi raspunsul corect, ideea este ca NU AVEM HABAR. Nu pentru ca am fi ignoranti sau prosti, ci pentru ca nu stim. Primarul se alege intr-o zi. Presedintele tot intr-o zi. De ce tocmai referendum-ul asta are nevoie de doua zile? De ce nu se organizeaza referendum pentru problemele REALE ale noastre? Gata? Avem un nivel de trai de invidiat, ne permitem sa umplem cosul la Kaufland doar cu 10€, benzina este atat de ieftina incat uitam pompa in rezervor la alimentare, toate scolile si spitalele noastre se invart dupa soare, nu ne mai rupem masinile prin toate gropile si hartoapele, copiii nostri primesc cea mai buna educatie din lume, incat pana si studentii de la Oxford aplica pentru studii la noi, avem cea mai buna infrastructura din lume, aurul nostru din Rosia Montana a scos tara din foame, trenurile parcurg 100 km intr-o jumatate de ora, politicienii isi tin promisiunile, statul a schimbat legea salarizarii astfel incat angajatul sa fie multumit, avem atat belsug incat dam si altora pe gratis, si s-au terminat absolut toate problemele noastre? In ziua in care nu voi mai plati pentru o cafea cumparata in oras 10 lei, voi merge la vot. In ziua in care imi voi permite sa pot planifica un concediu la munte si unul la mare in acelasi an calendaristic, voi merge la vot. In ziua in care nu voi astepta 5 ore la Urgente cu piciorul rupt, voi merge ma vot. In ziua in care un telefon mobil va costa cat un telefon mobil, nu cat un Matiz second-hand, voi merge la vot. In ziua in care justitia isi va face treaba si va confisca toate averile obtinute, voi merge la vot. In ziua in care Parlamentul nu va fi plin de condamnati si repetenti, voi merge la vot. In ziua in care nu imi voi cheltui tot salariul pe facturi, voi merge la vot. In ziua in care Guvernul imi va inapoia cei 25% furati in 2009, integral, nu in cinci mii de rate, ca doar mie mi-a luat toti banii o data, voi merge la vot. In ziua in care absolut toate problemele mele vor fi rezolvate, si va fi necesar sa merg la vot pentru a-mi imbunatati nivelul de trai, nu sa rezolv problemele intime din dormitorul vreunui dosnic, voi merge la vot. Nu stiu daca motivul real pentru organizarea acestui referendum este casatoria intre persoane de acelasi sex. Daca asta ar fi, nu e o problema de votat. Nu sunt obligat sa accept ceva nefiresc. Azi as vota pentru legalizarea casatoriei intre persoane de acelasi sex, maine pentru bigamie, poimaine votam pentru legalizarea furtului, peste o saptamana votam o lege prin care parintii care atrag atentia copiilor ca sunt obraznici sa fie impuscati, peste o luna legalizam si violul, apoi zoofilia, necrofilia (ce idee buna, mergi la cimitir sau la morga, iti alegi marfa ca la piata, nu cere de mancare, nu cere concediu in Dubai), ce sa mai… The sky is the limit!
Revin la o vorba de-a mea: „ne meritam soarta!” Pentru ca numai noi, prin indolenta si nesimtirea si lacomia noastra am permis sa se ajunga aici.
Nu merg la vot pentru ca nu stiu ce voi vota. Si cam atat. As fi preferat, insa, sa se faca ceva bun pentru OAMENI cu banii cheltuiti pe organizarea acestui balci. Sa ridicam o scoala, sau sa renovam un spital si sa il aducem la standarde omenesti de functionare… Macar atat…
Mi-e scarba.

Reclame

Despre altceva

In 2007, in timpul unui interviu, managerul firmei la care urma sa lucrez se uita mirat in CV-ul meu si exclama „nu stiu de unde sa te iau!” In doar 9 ani de munca aveam deja 3 joburi. Asta cred ca il descumpanea profund. Nu cunostea motivele pentru care CV-ul meu arata asa la varsta mea. Probabil pentru ca multi incep sa lucreze dupa varsta de 24 de ani. Termina liceul, continua cu facultatea, apoi se gandesc ca nu le-ar strica o mica pauza. Si cam asta e timpul… In cazul meu, timpul nu a permis asa ceva. In ciuda faptului ca am stat destul si „pe bara” pana la anii mei, am inceput sa muncesc in anul imediat urmator terminarii liceului. Asa am vrut, si nici nu prea am avut de ales. Asa a fost sa fie.

De atunci sunt intr-o continua schimbare. In incercarea mea de a gasi stabilitate, am schimbat pana la aproape 40 de ani 9 joburi. Dupa anumite criterii, nu sunt static. Si nu prezint incredere, probabil. Dupa alte criterii, sunt intotdeauna dornic sa invat ceva nou. Si cand nu ma mai simt multumit si satisfacut profesional, incerc altceva.

Eu nu m-am ghidat dupa niciun criteriu. Am incercat sa imi fie bine si cam atat. E drept ca nu am aspirat niciodata la un job banos, ci mai degraba am cautat provocari. Sau, in functie de conjucturi, am fost nevoit sa schimb macazul. Dar am cam facut ce am vrut, si cum m-a taiat capul. Nu stiu ce am facut bine sau mai putin bine. Si nici nu am incercat sa reinventez roata.

Acum ma aflu in fata celui de-al 10-lea job. Am schimbat ceva pentru altceva. Intamplarea, soarta, whatever, au facut sa se ajunga aici. Nu stiu ce pierd, nici ce voi castiga. Nu am stat sa imi fac o lista cu bune si rele, pentru ca intotdeauna am urat asta. Stiu doar ca sper la mai bine. Si ca nu vreau sa traiesc toata viata cu intrebarea „ce-ar fi fost daca?”. Am destule intrebari de-astea… Nu imi mai trebuie inca una.

Dodo

Statul degeaba

Am mai scris despre asistatii sociali? Dar despre comparatii? Probabil. Nu strica insa sa ma repet…

Postarea asta m-a facut iarasi sa injur de la prima ora. Parca nu puteam bea altfel cafeaua… M-a ferit Dumnezeu sa ajung un astfel de specimen, dar cred ca oamenii astia au si ales sa fie asa. Altfel nu imi explic cum sunt atatea capuse care asteapta mila statului si care, paradoxal, o duc uneori mai bine decat cei care muncesc.

Nu am cum sa nu ma enervez, stiind ca eu nu imi permit mai nimic din ce castig de pe urma muncii mele. Nu am cum sa nu ma enervez, stiind ca de cele mai multe ori deschid frigiderul si ma uit in gol, in timp ce capusa aia de 30 de ani primeste (pentru faptul ca sta degeaba) faina, malai, ulei, zahar, etc, plus mesele de la cantina sociala… Nu am cum sa nu ma enervez atunci cand realizez ca nici anul asta poate nu imi voi permite cateva zile la mare, dar capusa aia de asistat social posteaza „ma simpt norocos” cu Pelesul in spate sau la picioarele statuii lui Matei Corvin din Cluj…

Poate ca sunt inteles gresit. Poate ca lumea ma percepe drept hater. Poate. Habar n-am. Si nici nu ma intereseaza. Insa chestia asta cu asistatii sociali parca prea a depasit orice limita… Inteleg cazurile cu adevarat sociale, motivele pertinente pentru care X sau Y nu poate munci. Nu inteleg insa motivele pentru care statul incurajeaza lenea si hotia.

Si nu ma pot abtine sa nu fac iarasi comparatii. Nu stiu cum e mai bine. Sa fiu nostalgic, sau naiv? Poate ca sunt un nostalgic, facand mereu referire la ce era odata. Si nu traiesc in trecut, pentru ca muncesc in prezent pentru a-mi castiga painea pe care altii o asteapta para malaiata. Cum sa nu imi aduc aminte, cum sa nu evoc de cate ori am ocazia ce era acum 30 de ani? Pornind de la topicul acestei postari, par exemple… Nu imi amintesc sa fi existat asistati sociali, someri, pensii speciale si datorie externa de 94 de miliarde de euro… Pai cum sa nu ai datorii pana in gat cand tu cumperi pe caiet servicii care ti-ar putea fi furnizate tocmai de capusele care fug de munca?

Indiferent ce aveam atunci, important e ce avem acum. Un popor de asistati sociali. Un popor de capuse. Stiti cumva cum se extermina capusele? Sunt un pic curios…

Dodo

Despre barbatie

Deunazi mi-a atras atentia un articol care avea ca subiect incercarea unui fost mercenar de a reviriliza barbatul. Oricat de buna este initiativa tipului, nu ma pot abtine. Nu am cum sa nu fiu iarasi sarcastic. Bun, omul incearca sa faca ceva cu baieteii care se dau cu lac pe unghii si isi poarta pantalonii deasupra gleznelor, intocmai ca Viorel Nebunu’, dar nu cred ca este suficient… Degeaba incerci tu sa aduci un fatalau de 30 de ani care a fost invatat sa se epileze si sa isi arcuiasca spatele in oglinda ca Loredana Chivu, in munti, incercand sa il inveti cum sa tina o toporisca in mana, cum sa aprinda un foc sau sa se adaposteasca de stihiile naturii sau lighioanele padurii. Degeaba ii arati tu scheme din filmele cu Bruce Lee, incercand sa il inveti autoapararea. Fatalaul ala va sta cu mintea la urmatoarea programare la salonul de frumusete, ca i-ai pus in pericol tenul intretinut cu atata sacrificiu. Se va furisa seara, dupa stingere, si isi va suna mamica sa planga la ea ca i-au aparut basici pe talpa de la mersul pe jos si nu stie ce-s alea… Ii va da mesaj celei mai bune prietene a lui sa se vaite ca nu mai suporta sa stea pe vine in fundul padurii atunci cand isi face nevoile. Ca nu mai are servetele umede si ca oja de pe unghii i-a sarit.

Serios acum… Nu este suficient un curs de cateva zile. Cu o floare nu se face primavara…

„Virilizarea” barbatului incepe de timpuriu, si trebuie sa aibe loc de timpuriu. Incepe atunci cand se cocoata in toti corcodusii de pe ulita din sat, atunci cand bate mingea in parcarea dintre blocuri, cand isi duce gunoiul singur si cand isi face patul singur.

Acum cativa ani ma intalnisem cu un fost coleg care ajunsese antrenor de lupte greco-romane. Pregatea doar copii, pentru ca incepuse sa observe „demasculinizarea” barbatului. Ii disciplina, ii responsabiliza si in invata sa munceasca pentru rezultatele dorite.

Imi povestea ca avea in clasa elevi de 15-16 ani care nu erau capabili sa faca o flotare. Care nu erau capabili sa riposteze atunci cand erau trantiti la pamant. In schimb, riposta a venit din partea mamicilor, care veneau furioase a doua zi la sala si isi exprimau nemultumirea, ca odrasla lor avea febra musculara sau vanatai…

Consider ca principalii vinovati pentru neputinta barbatilor de azi sunt parintii. Da, parintii. Pentru ca au preferat sa isi tina bobocii ascunsi de razele soarelui, de stropii de noroi, i-au carat in spate la propriu si la figurat, fara sa le dea sansa de a se dezvolta de unii singuri. Tu, daca ai avea sansa sa nu faci nimic pentru a obtine ceva, cum ai proceda?

Uitam ca noi am umblat cu cheia atarnata de gat atunci cand parintii erau plecati de acasa. Uitam ca ne incalzeam singuri mancarea la aragaz sau faceam focul in bucataria de vara a bunicii. Uitam ca dimineata la prima ora caram apa pentru rosii, vinete, castraveti si ce mai aveau bunicii prin curte. Uitam ca munceam pentru absolut tot ce primeam. Si ne invatam copiii sa nu mai faca nimic. Ca nu vrem sa se chinuie, de parca noi ne-am chinuit. Si uitam ca tot „binele” pe care credem noi ca il facem copiilor nostri atunci cand le interzicem sa se murdareasca de noroi sau sa alerge cu gura deschisa, atunci cand ne purtam de parca stropii de ploaie ar contine acid si nu le dam voie sa iasa din casa cand apar nori de furtuna pe orizont, toate astea au un efect devastator asupra viitorului copiilor nostri. Si mai ales asupra baietilor ce trebuie sa devina la un moment dat barbati. Poate ca societatea ii vrea motoli, lipsiti de disciplina, responsabilitate, curaj, mandrie. La urma urmei, ar fi de inteles… Nu ar mai striga nimeni „Jos Guvernul”, ci s-ar duce peste nemernici si i-ar scoate din case in chiloti… Un barbat adevarat poate fi manipulat mai greu decat un fricos cu parul mov si sosetute in culorile curcubeului.

Eu zic asa… Educati-va baietii sa devina barbati. Nu ii mai corconiti ca pe niste papusi Barbie. Pentru ca vor ajunge sa dea piept si cu viata la un moment dat, iar in momentul ala nimeni nu va fi langa ei sa le stearga stropii de noroi de pe tricouasul cu unicorn…

Apreciez si aplaud initiativa tipului din Legiunea Straina, dar imi permit sa cred ca este nevoie de mai mult. Pentru ca intr-o buna zi ne vom trezi ca unii din vecinii nostri ne vor ocupa sau ne vor goni din tara doar cu o mana de soldati obositi…. Noi nu ii mai avem nici pe aia…

Dodo

Despre examene

Prin ’93 ma pregateam pentru examenul de admitere. Eram un puiandru necopt, care visa cu ochii deschisi. Am facut, ca toti elevii de clasa a 8-a, pregatire la matematica si limba romana. Matematica era o nebuloasa, pentru un amarat de 6 munceam si ma chinuiam, pentru ca toate fractiile, ecuatiile, functiile, teoremele si figurile geometrice erau scrieri cuneiforme pentru mine. In schimb, la limba romana ma descurcam excelent. Visam tot ce insemna gramatica si literatura.

Nu m-am considerat niciodata un copil bun la invatatura,dimpotriva. Ma vedeam undeva sub medie, iar notele obtinute cred ca au reflectat realitatea. Si eram multumit. Pentru ca stiam ca nu sunt nedreptatit.

Un articol citit zilele trecute mi-a lasat iarasi un gust amar in gura. Si iar am gandit ca tara ne vrea prosti, pentru ca e condusa de prosti. Articolul este scris de o profesoara de limba romana care a facut parte din comisia de corectare a lucrarilor. Si ma gandeam eu, asa, in timp ce citeam… Ok, supraapreciem uneori nivelul copiilor nostri… Ok, ii corconim atat de tare incat ei ajung sa nu mai cunoasca respectul fata de cadrul didactic si le luam apararea neconditionat, in orice situatie, chiar daca acest aspect le dauneaza si le va dauna in viitor… Ok, se vaita uneori prea mult, degeaba, si parca nu mai sunt asa cum eram noi ca elevi… Dar subiectele de anul asta parca prea le-a dat la glezne… si nu stiu daca meritau asa ceva…

Articolul il gasiti aici. Pe mine m-a infuriat. Pentru ca subiectele par alese de clica tatelor care se fac ca ne conduc acum… Iar baremele de corectare par tot de ele alese… Si parca (doar parca) nu le-au dat prea multe sanse copiilor care poate (doar poate) visau sa urmeze un liceu decent…

Dodo

Despre viitor

„Viitorul suna bine” zice un slogan publicitar.

Nu stiu despre ce viitor este vorba, dar nu despre al nostru…

Zilele trecute maica-mea a iesit la pensie. A trebuit sa o intreb de cateva ori pana sa imi spuna ce pensie va primi. Atat de rusine ii este sa spuna. Atat de mica este pensia ei, rasplata pentru cei peste 30 de ani de munca.

Nu a fost nici vreo directoare, dar nici femeie de serviciu cu doua clase primare. A facut o scoala, a muncit cinstit si din greu, asa cum a fost educata de un sistem pe care acum il scuipam. Iar statul roman a recompensat-o din plin pentru eforturile ei. Cu o pensie de rahat.

Si stau sa ma intreb… asta va fi si viitorul meu, al nostru? Muncim ca bezmeticii o viata ca sa primim ce? Un ciubuc? Cred ca am mai scris despre treaba asta, cu ajutoarele sociale, cu sumele care se acorda pentru lene. Acum maica-mea ce ar trebui sa faca pentru a-si acoperi doar cheltuielile legate de medicamente? Sa isi ia un job part-time, ca asa-i in capitalism?

Datorita noua, pentru ca am lasat lucrurile sa degenereze intr-o mascarada, viitorul nu va suna deloc bine. Pentru ca ne-am limitat la speranta si naivitate. Am crezut ca va veni printul pe cal alb sa ne salveze de balaur, ca pe niste printese… In locul lui a venit o femeie de serviciu care habar nu are ce legatura are Rapidul cu Giulestiul, care habar nu are ca Arc Triumf nu este stadion…

Si inca o data afirm, ne meritam soarta…

Dodo

Să adoptăm propuneri, în aşa fel încât violenţele din Parlament să nu se mai întâmple

Asa arata titlul unei stiri. Iar asta arata ca incepe sa le fie frica. Si cum sa nu le fie? Unde ati vazut voi om nevinovat caruia sa ii fie frica?

Azi ma intreba un coleg daca am participat la protestul de zilele trecute si daca voi participa la urmatorul. Nu, nu am participat la niciun protest. Pentru ca intotdeauna s-au furat protestele. De la Colectiv incoace cel putin. De ce nu am fost? Pentru ca nu vom rezolva nimic scandand lozinci si atat. E ca si cum vine colindatorul la usa ta, canta de mama focului sperand ca ii vei deschide si ii vei rasplati efortul, dar alegi sa tii usa inchisa. Ce ai de pierdut? Cine te obliga sa ii deschizi usa? Nimeni! Asa si cu protestele astea… Cainii latra, ursul merge.

Nu caut sa instig pe nimeni la nimic. Nu caut sa invrajbesc si sa seman furtuna. Dimpotriva.

Dar, in conditiile in care ei vor fi lasati sa faca ce vor, vom ajunge sclavii lor de-adevaratelea. Daca acum astia ne iau 40% din ce castigam, peste cativa ani vom ajunge sa ii rugam noi sa nu ne ia mai mult de 60-70%.

Deja ne indrumam copiii sa fuga din tara. Nu sa plece. Sa fuga. Peste cativa ani ii vom implora. Pentru ca ne va durea sufletul sa stim ca se vor chinui cum ne-am chinuit noi.

Dar, pentru moment, m-a bucurat articolul asta. Pentru ca eu am inteles ca incep sa se teama. Si e de bine 😉.

Dodo